Cronici

Nu am înțeles niciodată de ce oamenii sunt atrași de nesfârșitul nostalgic și albastru al mării, deși m-am născut într-un oraș de lângă mare. Nu am fost niciodată atrasă de acest necunoscut și de toate poeziile care se scriu de drag și în memoria mării, până de curând. În Festivalul Național de Teatru din acest an am văzut spectacolul „Seaside stories” în regia lui Radu Afrim și, aproape irațional, mi s-a făcut dor de mare și de casă. La scurt

Pe jumătate – așa simțim, așa iubim, așa înțelegem, așa ne lăsăm descoperiți celuilalt, așa trăim. Suntem întotdeauna doar pe jumătate sinceri, pe jumătate autentici, pe jumătate prezenți. Niciodată până la capăt, niciodată prea mult. Fiecare dintre noi alcătuiește un întreg format din două jumătăți perfect egale și ambele ne definesc, ne reprezintă, nu ne putem dezice de niciuna dintre ele. Iar aceste emisfere sunt străbătute de o aproape insesizabilă linie solară – așa cum o inventează și o definește

Ai ascultat vreodată liniștea dintr-un mic oraș de provincie? Dar gara, ai fost vreodată într-o gară provincială, să aștepți primul tren care să te ducă către o destinație necunoscută, la care visezi? Chiar dacă Brăila poate nu e un oraș atât de romantic pe cât ne lasă dramaturgul Mihail Sebastian să credem, are o energie aparte pe care o regăsești pe străzi, pe malul Dunării, în piese și la teatru. Aici, chiar dacă stelele nu se întorc niciodată din drumul

În august 2019, când „Bad Talks” a avut premiera pe scena de la unteatru, Radu Iacoban se întreba ce se va întâmpla pe viitor cu acest spectacol. E începutul lui 2021, am trecut printr-o pandemie și spectacolul se joacă în continuare, de data asta pe scena de la Teatrul Țăndărică. Acolo s-a mutat reședința temporară a producțiilor unteatru, care încearcă să adune minus cu minus ca să dea plus proiectelor de aici încolo. Aș merge și mai departe spunând că

Dacă ai ajuns deja la teatru după redeschiderea sălilor, îți mai amintești emoția din prima seară? Dacă nu ai văzut încă niciun spectacol, încearcă să îți imaginezi senzația. Într-un loc altădată familiar, acum simțim o îmbinare bizară între dor, precauție, teamă, fluturi în stomac. Undeva la granița dintre un ușor disconfort și o bucurie sinceră, suntem noi, spectatorii. Pe scenă, în lumina reflectoarelor, în fața ochilor noștri flămânzi, cu aceeași temere, dar cu entuziasmul reîntoarcerii, sunt ei, actorii. Reînvățăm să