De câte cuvinte avem nevoie pentru a umple o tăcere? Dar de câți pași pentru a îndepărta dorul? Cum învățăm să vorbim despre sentimente, fără a deveni prea vulnerabili? Cred cu tărie că ne întâlnim mereu cu astfel de întrebări și avem nevoie să găsim propriile răspunsuri. Poate nu unul, ci mai multe. În orice formă ar fi ele. Iar unele spectacole îți dăruiesc stări mai puternice decât simplele articulații ale literelor.

Întocmai din forme, umbre, sunete, vibrații și atingeri se compune „O femeie”. Departe de a fi o prelegere feministă, spectacolul conceput și regizat de Andrea Gavriliu conține premisele unei povești țesute în jurul arhetipului anima pe care îl purtăm cu toții conștient sau inconștient. Nevoia unei prezențe feminine în sfera de intimitate a fiecăruia este conturată cu subtilitate în toate tablourile scenice gândite de coregrafă.

Protagoniștii săi vin tocmai de la Cluj. Iar contextul întâlnirii cu ei a fost cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Teatru pentru Elevi și Studenți OKaua, care s-a desfășurat între 10 și 12 mai. Dacă celelalte festivaluri aduc laolaltă artiști reputați (uneori și internaționali), evenimentul organizat de Compania de Teatru OKaua a avut dublă însemnătate: pentru participanți, șansă la afirmare, iar pentru spectatori descoperirea tinerelor talente. Un câștig incontestabil și necesar.

Absolvenții promoției 2017 a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, clasa profesorilor Miklós Bács și Irina Wintze, au avut momentul lor pe scena Sălii Studio a Teatrului de Comedie. Un moment de care au știut să profite și să se bucure la aceeași intensitate. Iar sentimentul colectiv s-a întors înzecit către public, cu toate că propunerea pe care le-a făcut-o Andrea Gavriliu nu a fost deloc… cuminte. Ba chiar i-a propulsat într-o zonă pe care ori o dominau, ori se lăsau copleșiți… Tinerii clujeni au trecut testul cu rânduri de aplauze și zâmbete. Și admirație câștigată pe drept.

Sub denumirea de teatru fizic, bazat pe cartea „O femeie” de Péter Esterházy, spectacolul nu se vrea deloc pretențios. Creat pentru studenți, el încearcă să le pună în valoare calitățile artistice și să îi îndrume spre modalități de expresie corporală cât mai diverse. După cei trei ani de studiu, un actor abia își începe exercițiul scenic. Cu cât provocările sunt mai mari, cu atât impulsurile sale vor fi mai spontane și mai creative. A învăța să îți controlezi propriul trup și a defini gestul, privirea și intenția continuă să fie o artă în sine. Iar reușita coregrafei Andrea Gavriliu se reflectă în relația pe care cei 15 protagoniști o au cu spațiul și cu partenerii de joc. Printr-o nemărginită dărnicie, ea îi îndrumă spre ruperea tuturor barierelor și ieșirea din zona de confort. Ipostazele impuse de spectacol îi aduc atât de aproape unul de celălalt, încât se creează senzația unei nudități interioare. E un acord tacit, o invitație de a pătrunde în sufletul și în mintea celui de lângă tine. Meritul studenților clujeni constă în faptul că fac totul să pară ceva obișnuit, chiar firesc. Par extrem de familiari, iar corpurile lor au o lejeritate aproape inumană; au încredere unul în altul. Deși proaspăt absolvenți, ei ascund cu dibăcie micile stângăcii și se contopesc cu ritmurile pe care le creează singuri sau cu ajutorul muzicii.

Fiecare secvență apare ca un preambul al celeilalte, cordonul ombilical fiind supratema femeii. Iubire și ură. Paroxism și durere. Dependență și suficiență. Acum și niciodată. Celest și teluric. Început și sfârșit. Toate încercările de a găsi o definiție feminității sunt doar eșecuri. Pentru că e imposibil să existe una singură. Iar în acest caz, cuvintele se micșorează ajungând până la pointilism. „O femeie” este spectacolul „necuvintelor”, al imaterialității și al formei de cunoaștere a existenței prin mișcări și pulsiuni. Fie că vorbim despre prototipul matern, fie că ne amintim de prima iubire, fie că ne gândim la o eternitate în doi, totul se reduce la energia emanată de o entitate feminină. Sub fatidicul semn al dualității, dragostea atrage după sine disprețul. Așa cum ne iubim, așa ne și sfâșiem. Fragilitatea unei femei se zbate necontenit între rațiune și pasiune. Protagoniștii prezintă scurte istorii decupate din file de jurnal, pe care le povestesc, pe rând, cu buzele, cu ochii, cu palmele și brațele, cu mișcări precise, conturând și anulând forme invizibile în spațiu. Întregul univers l-au ascuns în gânduri, iar corpurile lor desfac și recompun momente pe care le-am trăit cu toții. Cam așa te înalță „O femeie”.

Spectacolul realizat de Andrea Gavriliu are funcția unei poezii scrise într-o tehnică desăvârșită: declanșează senzații și răstălmăcește imaginația. Ajută tinerii artiști să (se) descopere, să își cunoască limitele și să și le depășească. Naște în ei dorința unei permanente transformări și a unei evoluții perpetue. Dizolvă preconcepții și apropie oamenii. Convinge publicul că teatrul include dansul și viceversa. Și, mai presus de toate, demonstrează cu ajutorul celor 15 interpreți că tăcerile și gesturile ne aduc, de cele mai multe ori, împreună. Un examen pe care puțini dintre noi îl trec, însă studenții de la Cluj au oferit cea mai frumoasă lecție de maturitate și profesionalism.

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune

„O femeie” (anul III Actorie, spectacol de teatru fizic bazat pe cartea „O femeie” de Péter Esterházy)

Concept și regie: Andrea Gavriliu

Sunet și lumini: Victor Lup

Clasa profesorilor: Miklós Bács și Irina Wintze

Distribuție:

Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriș, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu,Victor Tunsu, Eric Țuțuianu

Credit foto: Nicu Cherciu

Cronică publicată în Yorick.ro.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022