Diana Parpalea - teatrolog, jurnalist
13 mai 2024

Tinerii pasionați de teatru, film, arte vizuale, dar și de zile și nopți petrecute la mare, sunt invitați să devină voluntari în cadrul celei de-a patra ediții ȘI festival. Cei care își doresc să facă parte din echipa de organizare trebuie să aibă disponibilitatea de a participa la toate activitățile din perioada 18-28 iulie, la 2 Mai. Termenul-limită pentru înscrieri este 10 iunie 2024.

 

Un program amplu de voluntariat dedicat tinerilor profesioniști și localnicilor

ȘI festival a dezvoltat de-a lungul primelor ediții un program amplu de voluntariat, în cadrul căruia a format și a dezvoltat zeci de tineri profesioniști din domeniul artistic. Inițiativa continuă și la ediția din 2024 cu noi provocări.

În acest an, voluntarii vor fi prezenți la 2 Mai între 18 și 28 iulie. Voluntarii ȘI festival reprezintă o componentă consistentă a echipei de organizare, fiind implicați în toate etapele de desfășurare ale evenimentului. Pe parcursul celor zece zile, ei vor lua parte la amenajarea spațiilor în care se vor desfășura evenimentele - Centrul de Agrement și Căminul Cultural -, vor coordona desfășurarea atelierelor, a sesiunilor de discuții, a spectacolelor, proiecțiilor și concertelor. Contribuția acestora este extrem de importantă pentru succesul acestei ediții.

 

Condiții de înscriere și criterii de eligibilitate

Programul de voluntariat se adresează exclusiv studenților și absolvenților din ultimii patru ani ai facultăților cu profil artistic / vocațional din România, dar și persoanelor majore, până în 30 de ani, din comuna Limanu și localitățile limitrofe.

Disponibilitatea de a participa pe durata întregului program este un criteriu definitoriu în procesul de selecție. Persoanele din afara județului Constanța vor beneficia de cazare pe întreaga perioadă menționată.

Prin gradul de amploare al implicării în organizarea festivalului, voluntarii selectați trebuie să aibă competențe organizatorice și abilități sociale, dobândite în cadrul unor acțiuni de voluntariat anterioare.

Înscrierea în programul de voluntariat se realizează prin completarea unui formular disponibil aici, care include încărcarea CV-ului și a unei scrisori de motivație. În urma apelului de înscriere, vor fi selectate maximum 10 persoane. Termenul-limită este 10 iunie 2024.

 

și tu. și eu. și împreună.

A patra ediție a ȘI festival va avea loc la 2 Mai, între 20 și 27 iulie 2024, cuprinzând peste 70 de evenimente culturale cu intrare liberă și având ca invitați peste 100 de artiști din România. Grupate în 5 secțiuni - teatru, film, expo, concert, forum, sub sloganul „și tu. și eu. și împreună.”, evenimentele din acest an explorează fenomenul alienării sociale și al singurătății. Se vor pune multe întrebări și se vor căuta și mai multe răspunsuri posibile, prin artă, cultură și dialog, la malul mării.

 

Mai multe detalii pe www.sifestival.ro, pe Facebook și Instagram.

ȘI festival

organizat de Asociația Culturală Șerban Ionescu

co-finanțatori: Ministerul Culturii, AFCN, Consiliul Județean Constanța

cu sprijinul: Primăria Comunei Limanu

co-producător: Teatrul de Stat Constanța

parteneri culturali: Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis, Apollo111, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic

sponsor principal: Dedeman

sponsori de tradiție: NIRO Investment Group, Volvo România, Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, ALOUETTE, Forest Trans International, Flash Lighting Services

parteneri media: AARC, Bookhub, Daily Magazine, Filme-cărți.ro, Happ.ro, IQAds, KroniKool, LiterNet, Litoral Press Media, Mangalia News, Ziarul Metropolis, Zile și nopți

ȘI festival | OPEN CALL ȘI voluntar

 
Teatrolog, critic de teatru și specialist în marketing, cu o experiență de peste 6 ani în organizarea de evenimente, dezvoltarea campaniilor de promovare pentru festivaluri de teatru și de film, crearea de conținut personalizat.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022