A fost odată... comunitatea culturală de Sub Stejar (Interviu cu Silvia Roman)

Silvia Roman este regizoare, mamă a doi copii, fondatoarea și președinta Asociației Culturale Sub Stejar. În ultimii ani, Silvia a dat la schimb haosul Bucureștiului pentru bucuria autentică din Târgu Lăpuș, un orășel aflat la 500 km de Capitală. „Sub Stejar” spune povestea unei nepoate pornite în aventura renovării casei bunicilor, care reușește să strângă sub stejarul din curte sute de copii și părinți, recreând atmosfera unei vacanțe la bunici, cu miros de gogoși sau prăjituri, în contextul unui proiect cultural amplu. 

CALEIDOSCOP s-a desfășurat pe parcursul verilor, reunind la Târgu Lăpuș invitați speciali, profesioniști din spațiul artistic, care i-au implicat activ pe cei mici în ateliere de teatru, dans, muzică, film, fotografie, costume. Spiritul ludic a invadat străzile orașului, odată cu parada copiilor, în care și-au prezentat costumele meșterite chiar de ei, dar și păpușile stradale sau măștile confecționate cu mănuțele lor.

Am invitat-o pe Silvia să ne spună întreaga poveste a acestei experiențe, care a reușit să faciliteze accesul la cultură unor copii dintr-o zonă cu potențial. Vă invit să o citiți pe Silvia până la final, lăsați-vă purtați de cuvintele ei și imaginați-vă cum ar fi să fiți chiar voi sub stejarul din curtea bunicilor ei, dăruind zâmbete și bucurie unor zeci de prichindei.

Cum s-a născut ideea acestui proiect și cum ai luat decizia să părăsești Bucureștiul?

Acum 3 ani am plecat din București cu gândul de a renova casa bunicilor mei din Maramureș, nelocuită de mulți, mulți ani și de a le împărtăși copiilor mei povești despre locul în care am copilărit. Am regăsit oameni faini, colțuri de lume uitate și mulți copii dornici de cunoaștere (chiar sunt foarte mulți copii aici). Pe de altă parte, contextul pandemic pusese pauză multor proiecte de teatru din București așa că timpul era de partea mea. Treptat, firesc și organic, curtea bunicilor mei s-a umplut de copii veniți la joacă. Cu timpul m-am alăturat și eu jocului și am realizat câtă nevoie și câtă deschidere există aici pentru un altfel de "a te juca", alternativele de petrecere a timpului liber fiind relativ reduse. Târgu Lăpuș este un oraș fără teatru, fără cinematograf, ca multe orașe mici, unde accentul cade pe conservarea obiceiurilor și tradițiilor locale, ceea ce nu-i rău, însă poate prea puțin, cred eu, pe nevoile actuale ale copilului de astăzi, pe explorarea liberă prin apel la artă și cultură.

Am lansat o primă invitație timidă copiilor de aici pentru a viziona un spectacol de teatru susținut pro-bono de o bună prietenă de ale mele, regizoare și artist păpușar. Am fost surprinsă să observ că fară prea multă publicitate, numărul spectatorilor se apropia de 150. Așa a început o poveste lungă, pitită într-o depresiune din Țara Lăpușului, o poveste pitorească despre mulți copii frumoși și extrem de curioși ce dau târcoale unui stejar bătrân.

Proiectul vine în completarea misiunii tale de regizoare?

Mai degrabă sub forma unei pauze de la teatru, un refugiu după o perioadă plină de proiecte și epuizare. Mi-am dorit să fiu de folos comunității de aici și să pot oferi ceva înapoi prin ceea ce știu. Cred că e un soi de "win win situation" prin care background-ul, cunoștințele mele din zona teatrului și tot networking -ul construit în timp ca regizoare, au venit în completarea misiunii mele de aici. Pe de altă parte, selecția și lucrul direct cu profesioniști din zona artelor, elaborarea atelierelor de creație sau implementarea unor programe și proiecte artistice cred că au consolidat mult cunostintele mele ca regizor de teatru. Am învățat enorm cît vine vorba de a conduce o echipa, de a lucra cu atât de mulți oameni diferiți atât de o parte cât și de cealaltă parte a scenei.

Ce tip de împlinire îți oferă activitatea din cadrul asociației, spre deosebire de activitatea ta ca regizoare?

E un alt mod de a împărtăși celorlalți. E o etapă în viața mea, care vine și cu un bagaj  personal și emoțional mai greoi adunat în anii din urmă, în care îmi doresc pur și simplu să ofer din umbră, undeva departe de lumina reflectoarelor, să cunosc la firul ierbii un om, un public și să încerc să dau viață ideilor lui, să construiesc contexte în care tinerii să se simtă liberi să se exprime și pentru asta să invit oameni care la rândul lor să își dorească să împărtășească unei comunități pe care nu o cunoaște, dar în care are încredere. Abia acum 3 ani am descoperit de fapt ce înseamnă să lucrezi cu adolescenți, cu copii de-o șchioapă și cum anume se insuflă ideile la o asemenea vârstă pentru a îi face cu adevărat curioși. Până să ajung aici, nu am avut ocazia de a lucra cu tineri, dar faptul că m-am înconjurat cu atât de mulți oameni frumoși aici îmi dă încredere că alegerea pe care am făcut-o pentru a rămâne mai mult timp aici, a avut un rost.

Care este statusul proiectelor regizorale în perioada aceasta?

Din păcate, deși asumat, timpul necesar dedicat asociației a luat locul cu brio teatrului și proiectelor personale. E o asumare care vine la pachet cu o mulțime de sacrificii și amânări, cu multă implicare și dedicare proiectului în curs, dar și cu mult dor de teatru. Colaborând pe parcurs cu mulți oameni de teatru aici in Maramureș s-au deschis și multe perspective regizorale (surprinzător, însă, că nu la teatrele din zonă) și s-au pus bazele multor proiecte viitoare artistice de care abia aștept să mă apuc. Totuși, în puținul timp liber, m-am învârtit mai degrabă în zona proiectelor independente, rezidențe artistice internaționale și instalații senzoriale cu accent pe zona imersivă/ participativă. M-am jucat de asemenea și cu tinerii din trupa de teatru "stART" înființată tot de noi aici în Târgu Lăpuș, prin producția unor spectacole mici experimentale din zona teatrului senzorial/itinerant/participativ ce au la bază colaje de texte din dramaturgia contemporană sau scrise/inspirate chiar de ei.

Povestește-mi puțin despre echipa care-ți este alături în această experiență.

E vorba de o poveste de familie, de o echipă mică, cât degetele de la o mână. Eu împreună cu Bogdan Balea (compozitor si web developer la bază) și cei doi copii ai noștri, Anton (6 ani) si Vera (3 ani) suntem gazde pentru mii de persoane. În timp, ni s-a alăturat pe partea de scriere/implementare de proiecte și strângere de fonduri o mămică de aici din comunitate, Andra Lușcan, alături de care ridicăm din fașă proiecte tot mai complexe ca logistică. Pentru o perioadă s-a alaturat echipei și o tânără din zona artelor plastice, Flavia Carina Beldiman care a ținut atât ateliere cu copiii din zonă, dar s-a implicat și în realizarea propriu-zisă a evenimentelor mari alaturi de prietenul ei, Laurentiu Kiș (sculptor). Sigur, au fost și ajutoare ocazionale, voluntari (tot din rândul tinerilor), prieteni, vecini, părinți din zonă care au pus mână de la mână și și-au oferit sprijinul. Pe partea de video colaborăm cu un tânăr interesat de film, pe care, prin invitația lansată am vrut să îl încurajăm să își urmeze pasiunea, Livius Hodiș (Wisening), iar pe partea de fotografie de eveniment am colaborat cel mai des cu Centrul de informare turistică Targu Lăpuș, în special cu fotografa Nicoleta Bud (Bud photography). Incercăm cât vine vorba de organizarea evenimentelor să încurajăm tinerii din zonă să se implice direct, astfel încât afișele și materialele publicitare/promotionale sunt în general realizate de copii, prezentatorii si gazdele evenimentelor de multe ori sunt tot cei mici, voluntarii având varste intre 5 si 18 ani.

Ce tip de activități dezvoltați în cadrul asociației și căror publicuri le sunt adresate? Ce fel de artiști ați invitat să se alăture misiunii voastre, în calitate de colaboratori? Urmăriți o diversificare a tipurilor de ateliere pe care le susțineți, astfel încât să permiteți comunității locale accesul la diferite forme de artă?

Dezvoltăm proiecte și programe educaționale de intervenție culturală dedicate copiilor și adolescenților din Țara Lăpușului (Orașul Târgu Lăpuș și satele aparținătoare), dar am avut și spectatori din Baia Mare, sau sate/orașe mai îndepărtate. Vrem să îmbunătățim accesul tinerilor la cultură prin spectacole de teatru, concerte interactive, excursii la muzee si teatre aflate la zeci de km distanta, lecturi performative sau ateliere de creație susținute de artiști profesioniști invitați din zone diferite ale țării și artelor. Actori, regizori de film sau de teatru, pictori, sculptori, fotografi, muzicieni, acrobați, scriitori, compozitori, coregrafi, psihologi, oameni faini care iși doresc să petreacă câteva zile în Maramureș pentru a îi cunoaște pe cei mici. Vrem să dezvoltăm imaginația copiilor prin alternative istețe, actuale și creative de petrecere a timpului liber într-o zonă unde acum 3 ani, cultura se reducea în mare la dansuri și muzică populară, costume tradiționale, folclor literar. Cu siguranță patrimoniul cultural local trebuie sprijinit și prin astfel de manifestări și cu siguranță copiii trebuie sa învețe să aprecieze și să conserve tradițiile și valorile locului, dar credem că accesul la activități cât mai variate și actuale e un prim pas în formarea unor generații tinere de adulți liberi, responsabili, ancorați sănătos în contextul social și cultural actual.

Activitățile se desfășoară în aer liber sau în spații interioare?

În aer liber, chiar sub stejarul bunicilor, sub cerul liber, pe baloți de paie sau iarbă verde, în jurul focului de tabără sau cocoțați prin spațiile de joacă tematice din curte: biblioteca sub stejar, grădina copiilor - plantată tot de mânuțele lor, căsuța de joacă și traseul copiilor realizate din lemn tot împreună cu ei). Condiționați de vreme, am fost nevoiți să organizăm uneori evenimente și în Casa de Cultură Vasile Grigore Latiș din Târgu Lăpuș, unde pentru 8 luni de zile a funcționat centrul de creație pentru copii si adolescenți "stART", iar ulterior o familie din zonă ne-a pus la dispoziție un spațiu de joacă unde am putut să ne desfășurăm atelierele timp de aproape jumătate de an. În prezent, singurele spații de desfășurare pe vreme rea sunt două anexe mici restaurate de noi, atelierul de sculptură al unchiului meu, Mircea Roman, și fosta bucătărie de vară a bunicii transformată acum într-o căsuță unde se pot ține activități pentru maxim 10 persoane. Cum alternativele unui spațiu acoperit cuprinzător nu există momentan, activitatea pe timpul iernii va trebui amânată.

Care sunt beneficiile atelierelor realizate outdoor și cum se simt participanții în urma unor astfel de sesiuni?

Încercăm să îi apropiem de natură, să ne folosim de context pentru a îi învăța să o respecte, să o îndrăgească și să o protejeze. Avem des discuții și activități despre reciclare sau sortare a deșeurilor și folosim preponderent materiale naturale în construcția spațiilor de joacă. Tobogane gonflabile, baloane sau plastice nu veți găsi la noi, deși în zonă sunt frecvent utilizate. Pe de altă parte, orice activitate desfășurată în natură vine cu o mulțime de beneficii și cu siguranță mintea e mai deschisă către informație sub soare decât între 4 pereți.

Conceptele proiectelor sunt create în funcție de nevoile comunității locale?

Da. Organizăm des sondaje și întâlniri cu tinerii, dar nu numai, tocmai pentru a descoperi împreună ce și cum urmează, ce iși doresc să exploreze sau pe cine vor să cunoască, care sunt pasiunile lor și în ce sfere ale artelor se învârt. Totul este inspirat de ei și de loc și ne bucurăm că sunt încă atât de multe subiecte și idei în curs.

Descrie-ne puțin comunitatea din zona Târgu Lăpuș. Ce lecții ți-au oferit oamenii de acolo?

E o comunitate ca o „vacanță la bunici”. Imaginați-vă că uneori copiii vin însoțiți de mame sau  de bunici cu coșuri pline cu gogoși sau prăjituri gustoase pentru toți. Imaginați-vă părinți tolăniți în iarbă care ascultă la pick-up viniluri de când eram noi mici sau care răsfoiesc și citesc copiilor povești, părinți cărora le place să povestească până noaptea târziu, care oricând ar întinde o mână de ajutor și copii care te întâmpină cu flori din grădina lor sau care se aruncă în brațele tale când te văd pe stradă.

Totuși, ca orice comunitate mică, cred eu, lumea tinde să fie puțin reticentă față de un concept nou și a durat ceva până când am căpătat puțină încredere din partea parinților, dar odată cu asta am fost îmbrățișați si îndrăgiți pe termen lung. Dupa 3 ani petrecuți aici am îmbrățișat și eu la rândul meu locul, cu bune și rele și am descoperit căi de comunicare mai aproape de cei de aici. Am învățat multe despre lucrul aproape de oameni foarte diferiți, din medii foarte variate ca educație și deschidere, din medii sociale mai puțin sau mai mult defavorizate. Am avut surprinderea să aflu că mulți din copiii care revin constant sub stejar vin din familii de profesori, învățători, educatori, din familii modeste sau nu, dar muncitoare. E o comunitate mică, destul de conservatoare și patriarhală, dar caldă și deschisă să primească oameni în familie. O comunitate credincioasă unde orele și zilele atelierelor noastre se modifică și în funcție de sărbători, si de mersul la biserică.

Cât de greu este să obțineți finanțări sau sponsorizări pentru proiectele din cadrul Asociației Sub Stejar?

A început ca o limbă străină pe care am învățat-o în pași mici. Nu aplicasem niciodată la call-uri pentru finanțări până să înființez asociația, iar mersul din ușă în ușă pentru sponsorizări mici sau contribuția noastră financiară ca familie... nu au fost suficiente. Dar treptat am descifrat birocrația din spatele proiectelor culturale și ne bucurăm să fim câștigătorii mai multor finanțări atât din partea Consiliului Județean, cât și din surse europene. Am încheiat recent un proiect finanțat de Uniunea Europeană NextGenerationEU prin PNRR si cofinanțat de Primăria Locală, prin care am reușit să aducem nu mai puțin de 11 artiști să lucreze toată vara cu tinerii din Târgu Lăpuș. Totuși, e vorba doar de câteva proiecte finanțate, majoritatea celorlalte au fost acoperite cu mare dificultate, toate activitățile noastre fiind gratuite.

Ați desfășurat deja două ediții ale proiectului CALEIDOSCOP – Întâlniri creative cu tinerii din Țara Lăpușului. În ce constă el și ce aduce nou?

Este un proiect care se desfășoară pe toată durata vacanței de vară aici în Târgu Lăpuș prin care copiii si adolescenții sunt invitați să participe gratuit la ateliere de creație susținute de artiști invitați de noi, să vizioneze spectacole de teatru sau proiecții de film în aer liber. Anul trecut am avut 4 invitați, iar anul acesta 11. Fiecare în parte a lucrat timp de o săptămână cu tinerii de aici construind cu ei mici spectacole de teatru, dans, o melodie, un videoclip, câteva scurtmetraje, fotografii, costume, marionete, în funcție de direcția fiecăruia, finalizând cu evenimente imaginate alături de copii la care publicul larg era invitat să participe. Proiectul culminează, să spunem, cu o paradă a copiilor pe străzile orașului unde sute de copii vin cu costume meșterite tot de ei alături de invitați, cu păpuși stradale sau măști de dimensiuni mari, cu multă culoare și multă poftă de exprimare într-o zi dedicată doar lor!

Am observat că aveți foarte multe instituții partenere în cadrul acestui proiect. Cât de important este să stabilești această rețea locală, cu entități cheie din zona respectivă, pentru ca proiectul să ajungă la un număr cât mai mari de participanți?

Este esențial și implicit necesar ca instituțiile locale să se implice într-un astfel de proiect rar și important ca impact local pentru tinerii din comunitate și încercarea noastră de colaborare a vizat exact acest aspect. Din păcate, însă, am fost surprinși să observăm că sfoara în țară a fost făcută în mare tot de părinții copiilor participanți la evenimente, cadre didactice și astfel informația a ajuns completă la copii ca până acum. Am fost dezamăgiți că alte canale de comunicare în rândul elevilor nu au funcționat înspre deloc și că nici unul dintre directorii instituțiilor de învățământ partenere nu a fost prezent la nici unul din cele 15 evenimente importante organizate de noi vara aceasta, ori că nimeni din Primăria locală nu a reprezentat instituția cât vine vorba de prezență și vizibilitate a proiectului, deși Primaria orașului Târgu Lăpuș a fost co-finanțator de 10% în acest caz. Vreau să mulțumesc Instituțiilor de învățământ care ne-au asigurat materiale pentru desfășurarea atelierelor și Primăriei Orașului Târgu Lăpuș pentru logistica din spatele organizării paradei pe străzile orașului și desfășurării evenimentului principal în parcul central, cât și a desfășurării unor activități în casa de cultură a orașului.

S-a creat o nouă comunitate în jurul Asociației Sub Stejar?

Cu siguranță. De-a lungul celor 2 ani de activitate, familia sub stejar a crescut enorm. Copii, adolescenți, părinți, bunici au revenit constant sub stejar la activitățile și evenimentele noastre. Sunt copii care nu au lipsit de la nici o întâlnire. Majoritatea sunt din oraș, dar vin mulți și din satele din zonă, unele chiar îndepărtate. Îmi place să cred că în timp a devenit un punct de întâlnire pentru comunitate, o vatră plină cu povești.

Spune-ne la ce proiecte lucrați în continuare și de ce ați avea nevoie pentru buna desfășurare a acestora.

Dorul de teatru și de casă mă fac să reanalizez puțin șederea mea aici. Plănuiesc ca acest an să reprezinte o întoarcere pentru mine către scenele teatrelor din țară unde simt că revin cu atât de multe informații și cunoștințe frumoase adunate în această mică lume de aici. Revin cu alți ochii, alte povești, altă misiune de predat mai departe. Cât îmi va permite timpul și locul voi încerca în continuare sa fiu aproape de tinerii de aici și în măsura în care instituțiile locale vor propune o cale de comunicare, un spațiu de desfășurare, ori de vor apărea idei bune, eu rămân cu mintea deschisă. Cu siguranță proiectul "Prima oară la teatru" va continua și cu siguranță vom încerca să obținem în continuare sprijin financiar pentru noi proiecte. Până atunci, vom lua o scurtă pauză de odihnă și recuperare în încercarea de a găsi noi posibilități de a merge mai departe după această vară plină ochi.

Care crezi că este impactul în comunitatea locală pe care l-a avut activitatea din cadrul Asociației Sub Stejar de când ați pornit proiectul?

Avem atât de multe feedback-uri emoționante și încurajatoare atât în sutele de formulare scrise cât și verbal, online etc. încât tind să cred că numărul mare al celor care au răspuns constant invitației noastre spune totul. Copiii ne simt deja lipsa și vreau să cred că un astfel de proiect rămâne pe termen lung în mintea, sufletul și inima celor mici. Pentru o parte dintre participanti a fost un deschizător de drumuri, și-au descoperit pasiuni, și-au exersat și aprofundat aptitudini, s-au legat prietenii importante, copiii și-au găsit/regăsit încrederea și simt că mulți dintre ei pleacă la drum cu un bagaj puțin mai cuprinzător și că cel puțin dorința de a cunoaște tot mai mult, de a explora și de a bate lumea la picior...este mai prezentă. Eu voi fi mereu cu gândul aproape de ei și urechile deschise pentru a încerca să le transform ideile în activități palpabile și reale. In cifre: mii de spectatori, sute de copii, zeci de proiecte si ateliere de creație, invitați talentați din colțuri îndepărtate ale țării și mai ales, multe, multe amintiri sub stejarul bunicilor mei.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022