Familii. Punct și de la capăt

05 decembrie 2017

Până la urmă, totul se rezumă la familie. Acum, în prag de sărbători, te gândești că toate drumurile duc acasă. Atunci când ai o problemă, cineva din familie îți va fi alături. Când toți prietenii dispar, rămâne familia. Dacă te simți vreodată singur, golul se umple imediat cu siguranța acestui sentiment de apartenență. Cât de norocoși suntem, nu-i așa?

Cu toate astea, unii dintre noi nu pot avea astfel de mici bucurii… care ne revin de drept. Ori, cei care putem, cât timp mai acordăm familiei noastre? Când am dat ultima oară un telefon sau am spus un mulțumesc? Ne iubim, ne certăm, izbucnim în lacrimi și spunem cuvinte grele, vrem să renunțăm și, în final, ne împăcăm. Întotdeauna. Dar cum ne construim, la rândul nostru, propria familie? Cred că suntem generația care trebuie să își pună întrebarea asta. Pe ce valori alegem să ne clădim noua familie și câtă grijă vom avea de ea? Cert e faptul că pecetea pe care o păstrăm din vechea familie nu poate fi anulată, iar opțiunile sunt simple: o renegi, o accepți și o continui sau construiești pe baza ei. Toate cele trei categorii de oameni există astăzi și am ajuns să ne sfâșiem unii pe ceilalți într-o presupusă societate liberă pentru că nu am învățat încă să coexistăm. Lumea merge înainte, dar noi nu știm unde rămânem.

Eugen Jebeleanu face spectacole despre problemele care ne frământă și care au un ecou în povestea de viață a fiecăruia, indiferent cât de diferite ar fi. După ce am văzut „Căpcăuni” de Yann Verbugh, în regia lui Jebeleanu, producție realizată la Théâtre Ouvert din Paris, am înțeles că Europa nu e atât de străină de tot ce ni se întâmplă aici. Că dincolo de cultură, educație și religie, oamenii sunt la fel peste tot. Poate chiar mai rău. Similar din punct de vedere dramaturgic și estetic, „Familii” vorbește despre România. Coproducție Teatrul Național „Radu Stanca” și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, spectacolul a creat în jurul său o echipă omogenă și a plecat în luna noiembrie în turneul Manifest pentru dialog în 10 orașe din țară: Sibiu, Brăila, Constanța, Galați, Iași, Râmnicu Vâlcea, București, Cluj-Napoca, Timișoara și Tîrgu Mureș. O realizare majoră, aș spune eu, posibilă cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, dat fiind faptul că o astfel de deplasare nu se prea întâmplă la noi. Fiecare reprezentație a fost urmată de o discuție liberă cu publicul, în prezența echipei artistice și a unui psiholog.

„Familii” urmărește trei situații de viață, pune sub lupă desincronizările a trei familii și le studiază evoluția sau involuția pe parcursul a trei ani. Cum suntem, cum ne schimbă alegerile și împrejurările și cum putem ajunge. Intrăm în intimitatea unor personaje care se confundă parcă prea veridic cu realitatea. Un frate și o soră se reîntâlnesc la înmormântarea mamei confruntându-se și acuzându-se pentru absența celuilalt, se învinuiesc și încearcă să se accepte așa cum sunt… imperfecți. Doi frați vitregi ajung cei mai buni prieteni după ce se înșală, se batjocoresc și săvârșesc greșeli frauduloase. Sub același acoperiș, o tânără mamă se luptă cu alcoolismul soțului și poartă dezbateri sociale și politice, iar sora ei caută în permanență armonia în relația cu partenerul, dar și cu ceilalți.

Opt actori au participat la documentarea artistică a lui Jebeleanu și au contribuit la conturarea spectacolului, nu doar interpretativ, ci și cu propriile experiențe – ceea ce adaugă o notă personală firului dramatic. Ioana Cosma, Oana Marin, Ioan Paraschiv, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu și Claudiu Urse s-au încumetat să creeze personaje-manifest, frânturi din ceea ce se întâmplă în căminul fiecăruia, din ceea ce auzim de la cunoscuți sau din presă. O premisă valoroasă, de apreciat, dar care nu a fost asumată până la capăt. Ușor împins către un hyper-realism, spectacolul își câștigă cu greu credibilitatea. Pe cât de mult încearcă interpreții să fie naturali, „ca-n viață”, pe atât de încet se țese tensiunea. Uneori, a fi prea firesc poate părea exagerat. La prea puțini dintre ei am reușit să identific o anume empatie cu partenerul de scenă. Dintr-o lipsă de comunicare tacită, a corpului ori prin gestică sau mimică, am rămas cu impresia că nu erau suficient de prezenți. Poate pentru că fiecare era prea concentrat pe drama propriului personaj și pe ceea ce avea de spus. Sau poate că a fost chiar intenția lor?! Indiferent de motiv, ceva din chimia trupei nu a funcționat.

Deși ritmul spectacolului s-a compus din timpi prea lenți, pe parcurs, povestea a reușit să prindă spectatorul. Asta probabil datorită structurii dramatice și a temei ce a avut o rezonanță (pozitivă sau negativă) în rândul publicului. De fapt, aici regăsim elementul care justifică această montare. Și miza pe care regizorul a stabilit-o: să ridice întrebări, să stârnească reacții, să deschidă ochi și minți.

Un plus în cazul acestei puneri în scenă, dar valabil și pentru celelalte creații ale lui Jebeleanu este dimensiunea vizuală cât mai simplă cu putință. Cu ajutorul scenografei Velica Panduru, spațiul scenic devine în sine o cutie italiană, abundând în luminozitate, fără surplus de recuzită și decor. Gândit pentru o sală de tip studio, spectacolul necesită o apropiere între actori și cei din sală și crearea unei intimități. Se naște o senzație stranie de confort dublată de o stare confuză între compasiune și disconfort. Scena se transformă de la un act la altul, prin mijloace simple, un stor banal de jaluzele care ajută la efectuarea tranziției, o altă schemă de lumini, un scaun și o masă care apar și dispar la fel de rapid. Creatorii utilizează eficient spațiul de joc, fără elemente inutile. Categoric accentul cade pe mesajul acestui spectacol și nicidecum pe oricare altă componentă.

Spectacolul „Familii” nu își propune nimic revoluționar, nici să fie o capodoperă, nici să producă emoție în masă. El e, simplu, un manifest și un pretext pentru dialog. Între actori și spectatori, între spectatori și familiile lor, cu noi înșine. Atinge o coardă sensibilă pentru unii sau un punct de tensiune pentru alții. Dar ne aduce la teatru, în același spațiu, ne pune față în față cu o problemă pe care o trăim, dar pe care poate nu o abordăm niciodată: cum ne acceptă(m) familia? Eugen Jebeleanu surprinde prin instinctul său regizoral de a face un teatru puternic ancorat în mediul social, care nu se vrea neapărat tezist (deși atinge constant anumite subiecte precum cel al homofobiei), ci expozitiv. Fără să se resimtă ca o palmă peste față, spectacolele sale expun tulburări și neliniști despre care e necesar să se vorbească. Un experiment. Lucrurile chiar se întâmplă, indiferent dacă vrem să admitem sau nu, și e mai bine să le vedem la teatru, convențional, decât să ne lovească în plex direct pe stradă. Spectacolul îți dă timpul acela de reacție pe care altfel poate nu l-ai avea. Tu cum ai reacționa dacă…?

 

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

„Familii” un spectacol de Eugen Jebeleanu

Scenografia: Velica Panduru

Sound design: Claudiu Urse

Video: Andrei Cozlac

Asistenți: Eliza Ceprăzaru, Maria Popovici

Asistent regie: Ștefan Tunsoiu

Distribuție: Ioana Cosma, Oana Marin, Ioan Paraschiv, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse

 

Cronică publicată în Yorick.ro.

 
Teatrolog, critic de teatru și specialist în marketing, cu o experiență de peste 6 ani în organizarea de evenimente, dezvoltarea campaniilor de promovare pentru festivaluri de teatru și de film, crearea de conținut personalizat.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022

27 noiembrie 2023
Nu am înțeles niciodată de ce oamenii sunt atrași de
12 octombrie 2023
Silvia Roman este regizoare, mamă a doi copii, fondatoarea și
25 septembrie 2023
Bucureștiul a devenit un pol efervescent al evenimentelor culturale. În

 Un articol de: Elena Coman