Cu două calități esențiale, determinare și optimism, regizorul Horia Suru face parte din tânăra generație de creatori și vrea să dea noi dimensiuni teatrului românesc. A venit în lumea teatrală pe filieră actoricească, absolvind secția de Actorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, dar și-a urmat chemarea și a făcut un Master de Regie Teatru & Multimedia, în același loc. În orașe precum Cluj, Bacău, Baia Mare, Brăila s-a făcut deja remarcat prin nenumărate spectacole și a cunoscut experiența lucrului în străinătate în companii din Spania și Franța. Bucureștiul a însemnat pentru el oportunitatea de a monta spectacole cât mai diverse. Are două proiecte în cadrul programului Noua Generație (9G) desfășurat la Teatrul Național, spectacole la Teatrul Mic și Foarte Mic, la Teatrul Act, Teatrul Excelsior. Și-a propus să experimenteze cât mai mult și să colaboreze cu oameni care îl inspiră. Promovează tinerii artiști și se luptă să le ofere o rampă de lansare. Horia Suru știe foarte bine ce are de făcut, dar nu se grăbește, ci așteaptă ca toate lucrurile să se întâmple la timpul lor și să învețe ceva din fiecare. Acum pregătește o premieră la Teatrul Excelsior, „Umbre. Un studiu”, spectacol care are la bază textul unei tinere de 17 ani din Bacău, Georgiana Barcan. Cu titlul original „Jocul de-a teatrul”, piesa a fost câștigătoare la Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, organizat de Teatrul Excelsior în 2015, iar prin contribuția regizoarei Ilinca Prisăcariu cu partea a doua a textului s-a născut forma actuală. Spectacolul se va juca în avanpremieră pe data de 18 martie, premiera fiind programată pe 20 martie, la Sala Studio.

Montezi la Teatrul Excelsior pentru a doua oară. Primul spectacol realizat aici a fost „Thomas Sawyer”, dramatizare după romanul „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain. Care consideri că a fost cea mai mare realizare a spectacolului?

La „Thomas Sawyer” sunt foarte mulți colaboratori tineri și m-am bucurat foarte tare că teatrul a oferit șansa de a aduna 14 tineri talentați într-o echipă – un lucru și rar și greu, să aduci atât de mulți oameni într-un spectacol.

Un teatru tânăr, cu și pentru copii şi tineret. Ce are mai special atmosfera de aici?

Excelsior se află de aproape un an într-o schimbare vizibilă. A început un program pentru tineret cu spectacole de seară. Iar nișa aceasta mi se pare foarte bună pentru București: trebuie să existe spectacole în care publicul țintă să fie adolescenții. Teatre pentru copii și pentru maturi sunt mai multe, dar un teatru în care adolescenții să devină chiar ei subiectul spectacolelor era necesar. Iar pe mine mă interesează fenomenul. Așa că iată-mă la a doua colaborare aici.

Prin spectacolele tale spui povești. Ce fel de poveste aduce pe scenă noua producție de la Excelsior, „Umbre. Un studiu”, text realizat de Georgiana Barcan și Ilinca Prisăcariu?

Tristă și dură. „Umbre. Un studiu” nu e neapărat un spectacol pentru tineri. Ci unul în care există o anumită doză de poezie într-un context foarte dur. Cu toții încercăm să ieșim la lumină, să înțelegem anumite lucruri în viață, însă totul depinde de orizontul fiecăruia de interpretare. Nu știm niciodată cine deține controlul, cine conduce jocul. Spectacolul-studiu urmărește să pună multe întrebări și să ofere și mai multe răspunsuri posibile.

De ce acest text și acum?

Prima mea întâlnire cu acest text a avut loc în vara lui 2015. „Jocul de-a teatrul”, piesa scrisă de Georgiana Barcan, a fost una dintre cele șase piese finaliste ale primei ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA. Apoi, a devenit câștigătoare. Am făcut o primă variantă de spectacol, care dura doar 16 minute. S-a jucat la Festivalul Ideo Ideis și la Festivalul Teen-Fest. Pentru actuala variantă, a cărei premieră va avea loc pe 20 martie, piesa a fost continuată cu o a doua parte de către regizoarea Ilinca Prisăcariu.

Parcursul tău artistic a cunoscut două direcții: actorie și regie. După ce le-ai încercat pe amândouă, te-ai axat pe regie. De ce?

În primul rând pentru că eu nu pot să le fac pe amândouă în paralel, nu funcționez așa. În al doilea rând, știam că asta voi face. Era în planul meu de viață, de viitor.

Te-a ajutat experiența rolurilor pe care le-ai interpretat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț?

Foarte mult. Și mă ajută în continuare în lucrul cu actorii, în felul cum gândesc. În foarte multe spectacole ei sunt punctul central.

Am depășit perioada de regizor-tiran sau regizor-mentor; nu cred că mai există așa ceva. Însă cred foarte tare în echipă, atât în cea de creație, cât și în cea tehnică.

Le accepți propunerile, iar rezultatul este o creație colectivă?

Da, de multe ori da. Am depășit perioada de regizor-tiran sau regizor-mentor; nu cred că mai există așa ceva. Însă cred foarte tare în echipă, atât în cea de creație, cât și în cea tehnică.

O echipă constantă sau una care să se schimbe de la proiect la proiect?

Nu am o echipă constantă, cu care să colaborez permanent. Nici măcar nu lucrez cu același scenograf. Caut oameni care să fie potriviți pe un proiect sau pe altul și astfel se formează echipa unui spectacol. Sunt într-o perioadă în care vreau să cunosc și să lucrez cu cât mai mulți oameni.

Te-ai lansat ca regizor independent…

S-a tot scris pe tema asta și eu am încercat să spun de mai multe ori că regizorul independent nu există, din punctul meu de vedere. Adică nu înțeleg varianta cealaltă – regizorul dependent de ceva. Putem să comparăm situația cu cel care este angajat într-o instituție de stat, dar și acela se duce și lucrează în spații diferite. Regizorul e independent în sine. Nu înțeleg sintagma, deși mi-a fost atribuită de mai multe ori. Pe de altă parte, putem să vorbim despre regizorul care montează în spații independente și nici asta nu ar fi foarte adevărat în ceea ce mă privește, pentru că am doar trei spectacole în teatrul independent față de 15 în teatrul de stat. „Independent” e un cuvânt care îmi place. Sunt interesat să lucrez în ambele zone pentru că fiecare îți oferă alte avantaje.

Lucrezi majoritar cu actorii tineri, încerci să îi pui cât mai mult în valoare și le oferi oportunitatea de a „fura” meserie de la cei cu experiență. Întâlnirea pe scenă cu actori consacrați poate reprezenta un stimul pentru ei?

Mă interesează actorii tineri și promovarea lor pe cât posibil, dar asta nu înseamnă că lucrez doar cu o anumită categorie de vârstă. Depinde și de ei dacă „fură” meserie de la ceilalți, sper că se întâmplă! Sunt un apărător și un susținător al generațiilor tinere și foarte tinere chiar – cele care ies din școală acum. Oricare proiect poate fi o rampă de lansare într-o lume în care șansele sunt atât de rare și de puține pentru ei.

Regizorul independent nu există, din punctul meu de vedere. Adică nu înțeleg varianta cealaltă – regizorul dependent de ceva. Putem să comparăm situația cu cel care este angajat într-o instituție de stat, dar și acela se duce și lucrează în spații diferite. Regizorul e independent în sine.

Ai spus într-un interviu că îți plac proiectele de anvergură, cu o echipă numeroasă. Tehnicul și vizualul sunt esențiale în spectacolele tale. Posibilitățile teatrelor românești nu sunt atât de ofertante. Cât de greu este să ai o soluție pentru orice obstacol s-ar ivi?

Foarte greu! Din păcate, teatrele de stat trebuie să înțeleagă (și nu prea înțeleg) că în afară de a schimba mocheta din sală și de a face plușul de pe scaun mai roșu și mai comod, trebuie să se doteze tehnic. Iar dotările tehnice sunt lăsate, din punctul meu de vedere, pe ultimul plan. De multe ori tehnicienii se plâng că fac referate, că susțin să existe aparatură… Pentru că în societatea în care trăim nu se mai ascultă muzică la magnetofon, nu se mai uită lumea la un film de pe video. Iar cam asta găsești în teatre. Tehnica e foarte importantă, teatrele nu sunt dotate adecvat în acest sens și nici nu fac prea mari eforturi. Bineînțeles că astfel de lucruri costă, dar odată ce îți iei aparatură performantă, rezultatul va fi pe măsură.

Într-o asemenea situație cum reușești să faci lucrul respectiv să meargă, chiar dacă nu dispui de aparatura necesară?

Vin cu alte soluții de a rezolva ceea ce nu avem, pe cât se poate. În unele locuri am reușit ca spectacolul să fie, din punct de vedere vizual, apropiat de ce mi-aș fi dorit inițial. Dar nu cred că am reușit chiar peste tot. Încă suntem departe de anul 2016, din păcate…

Știu că ai experiența lucrului în străinătate. Ai preluat de acolo tehnici, metode de lucru aplicabile la noi?

Nu am preluat tehnici, ci un mod de organizare mai eficient, mai bine structurat. Comparativ cu situația de la noi, unde, în general, nimeni nu prea știe ce se întâmplă azi, ce se întâmplă mâine, peste două săptămâni. Tocmai asta încerc la mine în spectacole ca, pe cât posibil, oamenii să știe dinainte ce se va întâmpla pe tot parcursul procesului, până în ziua „z” a premierei. La noi sunt spectacole care încep, dar nu se știe când se termină – ceea ce mi se pare inacceptabil!

Din păcate, teatrele de stat trebuie să înțeleagă (și nu prea înțeleg) că în afară de a schimba mocheta din sală și de a face plușul de pe scaun mai roșu și mai comod, trebuie să se doteze tehnic. Iar dotările tehnice sunt lăsate, din punctul meu de vedere, pe ultimul plan. De multe ori tehnicienii se plâng că fac referate, că susțin să existe aparatură… Pentru că în societatea în care trăim nu se mai ascultă muzică la magnetofon, nu se mai uită lumea la un film de pe video. Iar cam asta găsești în teatre.

Dacă s-ar pune problema să lași teatrul din România pentru a monta în afară?

Da, bineînțeles! Oricând. Ceea ce nu aș lăsa ar fi România. Sunt destul de legat de țară, așa că nu m-aș muta definitiv. În plus, diploma pe care o am este pentru un teatru în limba română. Teatrul în sine este legat foarte mult de limbă până la un anumit punct. Nu aș avea nicio problemă să fac spectacole în altă limbă, dar din când în când aș simți nevoia să aud cuvântul și nuanțele vorbirii românești.

Ți-ai atins obiectivele propuse la început de drum regizoral?

E foarte greu să ai obiective. Tot timpul e loc de mult mai bine.

Spectacolul pe care nu l-ai făcut încă…

Am foarte multe spectacole pe care trebuie să le fac! Dar e timp. În ultimii trei ani am fost extrem de ocupat și poate nu a fost momentul. Știu că trebuie să fac anumite texte și știu și cum. Le cuget – ele sunt acolo într-un sertar și le scot atunci când se vor alinia planetele.

La tine totul este mereu altfel. Fiecare spectacol te ajută să evoluezi, să vezi lumea din altă perspectivă. Ce caută Horia Suru la un spectacol în anul 2016?

Caut să experimentez mai multe zone teatrale, mai multe stilistici, mai multe feluri de a face teatru, iar după fiecare proiect evident că o anumită zonă este mai mult în aria mea de confort de a lucra. Sunt într-o perioadă de căutări artistice. Și mă bucur că oamenii îmi permit să fac lucrul acesta. Pe unii îi supără faptul că nu pot să mă încadreze într-un gen. Nu am deocamdată o rețetă. Până atunci nu mă preocupă foarte mult ca un spectacol să nu semene cu celălalt, să se zică „uite ăsta e făcut de Suru!”. Cred că e timp mai încolo în viață să îmi găsesc un fel de drum.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022