Bucureștiul a devenit un pol efervescent al evenimentelor culturale. În plină vară și acum, la început de toamnă, agenda de weekend a devenit neîncăpătoare, ajungând să alegi cu greu activitățile la care vrei să participi, pentru că ar presupune să traversezi orașul dintr-un capăt în celălalt. Dar ăsta e un lucru senzațional. Simțim că orașul pulsează, că atmosfera de pe străzile din Capitală ne trimite cu gândul la orașele europene pe care le city break-uim cu poftă.

Prin câteva proiecte mai curajoase și, unele dintre ele, mai ample, teatrul începe să iasă din cutia italiană în spații outdoor. Caravana Teatru Oriunde circulă de două sezoane estivale prin parcurile bucureștene. O scenă mobilă, ascunsă într-un camion transformat în teatru ambulant, care parchează în micile comunități din cartiere, aducând arta teatrului mai aproape de un public nou, ce o descoperă, poate, pentru prima dată.

Teatru Oriunde este o inițiativă a Asociației Sirius Art, fondată de actorul Cosmin Teodor Pană în anul 2019. Inițial, a fost un simplu gând, fără formă, îndreptat către oamenii care au nevoie de teatru, fără să știe asta și fără să fi interacționat vreodată cu el. Însă pandemia i-a permis să devină o soluție concretă pentru un tip de artă „safe” pentru actori și pentru spectatori. Teatru Oriunde își continuă acum misiunea de popularizare a artei teatrale în rândul unui public nou, reinterpretând o modalitate de joc ce datează din perioada Evului Mediu.

Pe Cosmin Pană, actor și dramaturg, îl cunosc de ani de zile, atunci când dezbăteam pe coridoarele de la UNATC „I.L. Caragiale” despre autori, artiști și cronici de spectacol. L-am invitat acum să povestească tuturor despre Teatru Oriunde, un proiect fain și inedit, care merită urmărit.

Cosmin, ce ai vrea să știe despre tine cineva care te cunoaște pentru prima dată?

Că deși par arogant, sunt mai degrabă introvertit, nu sunt o persoană expansivă în interacțiunile sociale. Cel puțin nu de la început. De fapt, nu știu dacă aș vrea să știe cineva prea multe despre mine. Prefer, mai degrabă, atunci când cunosc o persoană, să aflu eu mai multe despre ea mai întâi și, mai apoi, să mă devoalez treptat, în funcție de cum simt că mă conectez cu ea. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori, cu oameni care auziseră despre mine sau „mă citeau” la prima vedere, dar nu mă cunoșteau neapărat, ca atunci când au făcut-o, să îmi zică faptul că păream complet diferit și că las impresia că sunt arogant. Dar asta provine, de fapt, dintr-o timiditate.

Cum s-a născut ideea unei caravane teatrale, care a primit denumirea „Teatru Oriunde”?

Am creat Asociația Sirius Art cu câțiva ani în urmă, am dezvoltat câteva proiecte, iar după pandemie am început să discut cu Vlad Trifaș despre înființarea unui teatru mobil. Ideea nu luase încă forma asta. Pandemia a permis conturarea acestui proiect, sub forma unui teatru care poate fi privit de la distanță, într-un spațiu outdoor. Cred că reunește mai multe concepte pe care le-am avut de-a lungul timpului, de teatru adresat oamenilor care nu au obiceiul de a merge într-o sală de spectacol și este un răspuns la întrebarea – cum îi atragem pe acești oameni spre teatru, cum le formăm obiceiul de a merge la teatru și de a-i transforma în spectatori? Cum poți să-l captezi pe privitor astfel încât el să ajungă și într-o sală propriu zisă, pentru că din proprie inițiativă, cel mai probabil nu va merge niciodată. Ne-am dorit să atragem atenția oamenilor asupra acestui fenomen și asupra faptului că nu este un gest elitist, exclusivist, de artă greoaie, plictisitoare. Teatrul poate să fie și așa, dar poate și să aibă o latură de divertisment. Pentru mine, teatrul este mai degrabă un fenomen social decât cultural și vorbește despre comunități.

Ce vă propuneți prin acest concept?

Ne propunem să continuăm demersurile începute deja și să explorăm zona de texte și de spectacole care funcționează într-un cadru outdoor. Spectacolul stradal implică o componentă importantă de improvizație, iar noi, actorii, trebuie să fim mereu pregătiți. Pentru noi reprezintă o provocare permanentă să putem să păstrăm structura inițială, dar și să ne adaptăm la interacțiunile inerente. Prin diversitatea proiectelor pe care le dezvoltăm, vrem să ajungem la cât mai mulți oameni și să activăm locații care nu sunt neapărat ținta principală a evenimentelor outdoor din țară – cum s-a întâmplat în cazul celui mai recent proiect, Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol, co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti acasă” 2023. Urmărim să activăm comunități și să instaurăm în sufletele oamenilor bucuria de a privi un spectacol de teatru împreună. Impactul pe termen lung este atragerea oamenilor către teatru și stimularea interesului pentru această artă, indiferent dacă spectacolul se joacă outdoor sau indoor.

Din experiența pe care ați deprins-o până în prezent, care este reacția publicului și cât de receptiv este?

Am avut experiențe foarte diverse, iar publicul depinde mult de locația și de comunitatea în care mergem. Nu am avut niciodată o experiență negativă, dar sunt comunități mai puțin obișnuite cu fenomenul, în sensul că nu reușesc să păstreze niște granițe între actorii de pe scenă și cei care privesc. Noi ne-am adaptat și ne așteptam ca în unele locuri să avem multe interferențe în spectacol. Este și o frumusețe a acestui gen de spectacole outdoor. Actorii pot stăpâni interacțiunea cu publicul și o pot conduce astfel încât să nu afecteze structura spectacolului. Atunci când joci în piața publică, nu există o selecție a spectatorilor. Nu te întâmpină un spectator care a căutat fenomenul, ci este un privitor căruia i se întâmplă atunci și acolo. Iar atunci trebuie să te aștepți la orice tip de reacție. În plus, nu există o coeziune a unui grup, o dorință comună; ea se întâmplă pentru oamenii care se opresc din drum și își petrec următoarele 50 de minute privindu-ne. Astfel ajunge să devină un eveniment social, o experiență împărtășită în comunitate.

Cum ai descrie atmosfera de la un spectacol jucat în caravana Teatru Oriunde?

La nivel de atmosferă, din nou, depinde de comunitatea în care mergem să jucăm. Sunt locuri unde spectatorii sunt mai obișnuiți cu fenomenul, vin pregătiți cu pătura pentru a sta pe iarbă sau se așază pe scări în așteptarea începerii spectacolului. Cei care nu sunt foarte obișnuiți, au tendința să intre în interacțiuni directe cu noi, însă îi putem acoperi destul de ușor pentru că folosim microfoane. De regulă, publicul urmărește cu interes povestea, iar noi suntem atenți să vedem dacă ei reacționează așa cum ne așteptam. Dat fiind faptul că jucăm în aer liber, asta implică prezența multor copii. Ei sunt gălăgioși, dar nu pentru că vor să ne întrerupă pe noi - spre deosebire de adulți, care caută să își afirme identitatea -, ci pentru că sunt prinși în poveste, dau direcție personajelor și se contrazic, sesizează minciuna, adevărul, își aleg preferați și țin cu ei, sancționează celelalte personaje și o fac într-un mod foarte activ. Ceea ce e mai greu pentru noi, dar contribuie la atmosfera întregului eveniment.

Cât de greu și de costisitor este să întrețineți o astfel de caravană?

Destul de costisitor. Mai ales atunci când mașina staționează o perioadă îndelungată, încep să apară problemele. Este și o chestiune de depozitare, unde anume o parcăm, pentru că este voluminoasă. Ni s-a întâmplat să ne fie furate bateriile și a fost nevoie să găsim altele pentru a putea să o mutăm. Sau încercarea unui spectator împătimit de a ne fura benzina din rezervor, care s-a soldat cu stricarea mufei de deschidere. Am întâmpinat multe situații de-a lungul timpului. Taxele sunt ceva mai mari, e mai complicat de întreținut, dar nu imposibil. Investiția a fost mai consistentă atunci când am transformat camionul. Am reușit să îl cumpărăm printr-o sponsorizare primită prin Asociația Sirius Art și să o modificăm cu ajutorul unei finanțări nerambursabile.

Care sunt principalele provocări de care v-ați lovit în obținerea finanțărilor până acum?

Fiecare call de proiecte la care aplicăm are niște obiective care sunt publice, iar noi încercăm să gândim proiectele astfel încât să se alinieze acestora. Până la urmă, caravana arată într-un fel și implică un anumit tip de proiecte. Însă lucrurile pe care le putem ajusta sunt spectacolele – ce gen de text alegem și cum îl montăm. Iar astea sunt provocări cărora le facem față cu brio. Sigur, asta e o muncă în plus – coordonarea proiectelor, implementarea și raportarea lor; e foarte multă birocrație. Sunt multe lucruri pe care nu le știi ca artist, pentru care trebuie o pregătire suplimentară, iar noi am deprins mecanismele prin care le putem implementa. Trăim într-o societate în care fiecare trebuie să fie multilateral dezvoltat și să aibă abilități din mai multe sfere. Sunt norocos să am alături colaboratori constanți, care mă ajută să scriu și să dezvolt proiecte. Nu cred că am întâmpinat până acum provocări majore.

Recent ați încheiat proiectul Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol, co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti acasă” 2023. Care a fost motivația în alegerea parcurilor în care ați jucat?

Motivația alegerii parcurilor în cadrul proiectului Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol, a fost faptul că ne-am dorit să activăm niște spații care găzduiesc mai puține evenimente culturale - parcuri din cartiere cu o densitate mai mare de locuitori. În parcurile mari se întâmplă mai multe activități, dar în acestea aproape deloc. Apoi am vrut să mergem către o singură instituție care acordă aprobări pentru mai multe spații. Iar toate aceste parcuri sunt în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, care ne-a fost un partener de nădejde. Nu am întâmpinat dificultăți în comunicarea cu această instituție și ne-am bucurat de deschiderea lor în susținerea proiectului nostru.

În cadrul acestui proiect, ați produs spectacolul „Mitică”, având un text scris de tine, în trei personaje. Ce te-a inspirat în scrierea acestei piese?

Ideea acestui text mi-a venit în urma call-ului de proiect anunțat de ARCUB – București acasă 2023. M-am întrebat ce înseamnă acest „acasă” și am ajuns să recitesc niște schițe de Caragiale. Mi-a sărit în ochi conceptul că Mitică este bucureșteanul par excellence. De aici am plecat, de la faptul că acest „acasă” trebuie să fie despre noi toți cei care locuim în București, unii provenind de aici, iar alții nu. Am vrut să vorbesc și despre clișeul bucureșteanului, cum este privit și înțeles în societate astăzi. Și-am început să scriu despre toate metehnele noastre, pe care le și iubim, dar le și urâm.

Urmărești o anumită structură sau un anumit specific al textelor destinate a fi jucate la Teatru Oriunde?

În ceea ce privește textele pe care le abordăm, acestea urmăresc o structură mai specială pentru că au o idee singulară. În cadrul fiecărui spectacol, desfășurarea scenelor este individuală, acestea neavând legătură unele cu celelalte pe parcursul reprezentației. Jucând într-un spațiu outdoor, nu ai garanția faptului că un spectator vine de la începutul spectacolului și că pleacă la final. Sunt oameni care se pot opri pe la jumătatea reprezentației, iar această structură permite oricui, indiferent de momentul în care ajunge sau pleacă, să înțeleagă firul poveștii. Scenele pot fi urmărite și înțelese individual, fiind legate între ele doar de temă sau de concept. Textele abordate conțin conflicte puternice, directe, fruste – nu e un spațiu care permite o desfășurare a planului psihologic sau o nuanțare fină a unor personaje, relații, conflicte. Spectacolele trebuie să fie dinamice și energice ca să fie captivante pentru spectatori.

Atunci când scrii, ai în minte actorii pentru care scrii sau distribuția o stabilește regizorul cu care lucrezi, în cazul acesta fiind vorba despre Vlad Trifaș?

Uneori da, alteori nu. Textele pe care le scriu pentru a fi jucate pe scena Teatru Oriunde au un tratament preferențial pentru că lucrez împreună cu Vlad Trifaș de la absolvirea facultății și împărtășim un limbaj comun în ceea ce privește spectacolul și suportul care trebuie să stea la baza lui, având în minte inclusiv actorii care vor interpreta personajele. În cazul celorlalte texte, care nu sunt destinate scenei Teatru Oriunde, las povestea pe care o scriu să mă surprindă și pe mine.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru dramaturgie?

Pasiunea pentru dramaturgie am descoperit-o destul de greu, nu știu dacă prea târziu sau prea devreme. Prima inițiativă pe care am avut-o în acest sens a fost în primul an de facultate, atunci când a trebuit să dramatizăm o nuvelă pe care să o jucăm. Pentru că nu am găsit o nuvelă care să îmi placă, am scris eu o scenă scurtă, în două personaje, pe care am propus-o, profesorii m-au lăsat să o joc și mi-am dat examenul cu aceasta în anul I. Pentru că tema impusă la momentul respectiv era să fie ceva apropiat de experiența noastră de viață. Apoi a fost o lungă pauză în care nu m-am mai întâlnit cu dramaturgia. Cel de-al doilea text scris se numește „Aniversarea” și se joacă la Teatrul „George Ciprian” din Buzău. A urmat iarăși o perioadă de pauză, până în pandemie, când am scris un text intitulat „Despre iubire sau așa ceva”, alcătuit din scene scurte, pe tema dragostei. Recent, am început să mă iau în serios ca dramaturg, după ce am participat la un workshop la Teatrul Național din București, coordonat de Mimi Brănescu, care mi-a dat foarte multă încredere. E un alt fel de exprimare față de instrumentarul actorului, pentru că aici poți să controlezi povestea în totalitate și nu doar un personaj. Cred că ajută formarea mea ca actor pentru că am o intuiție mai degrabă practică decât literară asupra desfășurării acțiunii. În prezent, sunt într-un proces de descoperire în ceea ce privește dramaturgul din mine și sunt multe lucruri pe care le mai pot încă perfecționa.

Ce tip de public ați întâlnit în cadrul celor 9 reprezentații pe care le-ați jucat între 15 și 17 septembrie?

Publicul din parcuri, publicul outdoor în general, este unul foarte complex. Cum spuneam anterior, oamenii se întâlnesc în acest context întâmplător, nu sunt deja uniți și nu urmăresc un demers comun. Unii vin pentru eveniment, alții se află în parc și se opresc din curiozitate. E un public care se coagulează la fața locului, într-un anumit moment, la un anumit spectacol și cuprinde toate tipologiile. Îmi place să cred că publicul Teatru Oriunde este cel care se oprește din plimbare pentru că ne-a văzut și vrea să ne urmărească, și nu pentru că știa deja de eveniment și a venit special. Pentru că acesta e scopul nostru, să familiarizăm oameni care nu obișnuiesc să vizioneze spectacole cu această formă de artă și să le cultivăm interesul de a căuta în continuare și alte producții. Cred că acesta a fost publicul pe care l-am avut în cadrul reprezentațiilor susținute între 15 și 17 septembrie.

Cum vă descurcați cu glasurile de copii pe care le auziți pe tot parcursul reprezentațiilor?

Am jucat în spectacole pentru copii, așa că sunt obișnuit. Indiferent de spațiul în care are loc un spectacol, copiii se desfășoară la fel. Granița dintre ei și poveste este una extrem de subțire, iar copiii simt nevoia de a se implica, ceea ce pentru mine, ca actor, este o bucurie. Pentru că înseamnă că nu se plictisesc și sunt interesați de ceea ce se întâmplă pe scenă. În acel moment, ei încep să dea direcții personajelor. De cele mai multe ori, am observat atitudini morale din partea celor mici. Sancționează imediat minciuna într-o poveste, o combat și coalizează cu ceea ce ei interpretează a fi personajul pozitiv, adică personajul care este mințit sau păcălit. Copiii nu lasă deloc lucrurile să curgă de la sine și taxează imediat situațiile incorecte dintr-o poveste.

Care a fost cel mai simpatic lucru pe care l-ați auzit de la cei mici în timp ce jucați pe scenă?

Cred că de curând, chiar în cadrul celui mai recent proiect dezvoltat, Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol, când ne aflam în Parcul Carol și jucam spectacolul „Mitică”. Una dintre secvențele din spectacol era susținută de cuplul de actori Claudia Soare – Alexandru Beteringhe, fata rugându-l pe prietenul ei să îi facă poză pentru a le posta pe Instagram, îl pune cu burta la pământ, în poziția soldatului care se târăște prin tranșee. La replica lui, „N-am unde să mă duc mai jos”, o fetiță din public i-a strigat: „Ba da, ai unde să te duci mai jos. Poți să cobori de pe scenă.”

De ce este nevoie de caravana Teatru Oriunde pentru spațiul teatral românesc?

Este nevoie de caravana Teatru Oriunde pentru acei oameni care au venit să întrebe „Ce se întâmplă aici?”, după care la finalul spectacolului au întrebat „Unde mai vedem așa ceva?”.

Descoperă mai multe pe www.teatruoriunde.ro, pe Facebook și pe Instagram.

KroniKool.ro - all rights reserved | 2022