Înaintea erei noastre (nu) era mai bine?
Câți dintre noi ne-am pus problema cum le explicăm copiilor noștri în ce eră trăim? Ne aflăm la confluența a două generații: părinții formați sub conducerea și valorile socialiste și tinerii capitaliști, cu drepturi nelimitate și instinctul revoltei. Secolul nostru este caracterizat de un postmodernism vag definit și subiectiv înțeles. Particular tocmai prin libertatea pe care o oferă fiecărui individ de a se raporta altfel la acest curent. El poate fi văzut ca un liant între tot ceea ce a fost și ceea ce va fi, o perioadă în care oamenii își caută identitatea culturală pluriformă, prin racordare la prezentul atât de zbuciumat și de imprevizibil.
În România predomină un sentiment al captivității, al blocajului între istoria care și-a lăsat adânc înfipte amprentele – făcând aici referire la repercusiunile regimului comunist – și contingentul pe care vrem să îl trăim, dar nu suntem siguri în ce fel. Încorsetarea generației mature în mentalitatea anilor trecuți vine ca un impediment în dezvoltarea pe orice plan a societății românești. Și toate se răsfrâng asupra lor, a copiilor. Mai lucizi ca niciodată, ei încearcă să găsească întrebările potrivite și să caute forme de exprimare pentru răspunsuri. Se luptă să se desprindă de tot ce a devenit inutil și prăfuit și să se ancoreze tot mai bine în actualitate și în ritmul evolutiv din plan mondial. Responsabili și conștienți, copiii generației 21 poartă speranța unei schimbări.
Tinerii artiști de la Frilensăr, împreună cu Teatrul Luni de la Green Hours, au avut curajul de a răstălmăci arta, astfel încât să provoace hohote de râs, să răscolească amintiri mai plăcute sau mai dureroase și să tragă un semnal de alarmă pentru noi toți. Mai în glumă, mai în serios, ei sunt mai autentici și mai valoroși ca oricând. Sunt un exemplu pentru fiecare în parte. Odată cu spectacolul „Înaintea erei noastre” ne poartă într-o călătorie la limita dintre ieri și azi și reușesc, ca prin magie, să recreeze atmosfera de atunci, să ne transforme în personaje ale unei povești spuse de bunici. Și e aproape imposibil să-ți oprești lacrimile pentru că știi că totul e despre tine. Despre confuzia zilelor când toți funcționam într-un sincron utopic și despre incertitudinea celor ce vor urma.
Undeva departe, într-un mic sătuc al nu-știu-cui, într-o țară a nimănui, trăiesc în propria lor realitate câțiva copii și un profesor. Într-o pauză de joacă și de înghionteală, merg la școală ca să se facă oameni mari. Fiecare zi e o sărbătoare pentru ei, crezând cu tărie că sunt tot mai aproape de a-și atinge visele. Învață despre natură, biologie, istorie, matematică… chestii grele și plictisitoare. Curentul electric cade, abia au ce să mănânce și cu ce să se îmbrace, dar își păstrează ca pe cea mai de preț comoară instinctul ludic. Armele lor sunt credința și speranța, deși știu că viitorul nu le rezervă mare lucru. Dar primesc totul ca pe o bucurie. Știu despre Ceaușescu și despre cât bine a făcut el țării. Știu că trebuie să se poarte civilizat și să răspundă doar atunci când sunt întrebați. Știu că trebuie să le fie frică și să respecte ierarhiile. Știu ce trebuie și ce nu trebuie să facă. Atunci când se anunță inspecție, din puținul pe care (nu) îl au, încearcă să se prezinte impecabil și să își exprime admirația față de tovarăș. Nici măcar gândul că unul dintre ei va pleca la Capitală să învețe carte nu reușește să îi dezbine. Existența lor e simplă și nu e loc pentru necunoscut în ea. Vestea despre căderea regimului nu îi poate surprinde pentru că nu înțeleg ce înseamnă. Nu au habar cum să trăiască dincolo de comunism. Și nu e nimeni care să le spună cum…
Spectacolul se bazează pe un concept gândit de Daniel Chirilă. Un scenariu veridic și sensibil, o frântură de lume pentru care timpul mai are multe de oferit. Un moment încremenit între două dimensiuni: universul copiilor, modest din punct de vedere material, dar infinit prin puterea imaginației și realitatea post-revoluție. Care să fie mai adevărată? Poate că viața pe care o știm cel mai bine, pe care o întâlnim zi de zi și cu care ne-am obișnuit, ne salvează uneori în pofida celei dictate de mediul social. Poate că putem alege în ce vrem să credem.
„Înaintea erei noastre” capătă nuanțele unei experiențe mai întâi artistice, iar mai apoi, omenești. Un spectacol născut dintr-un „zvâc”, dintr-o profundă nevoie de a vorbi despre lucrurile care ne tulbură în miez de noapte, dar pe care nu știm cum să le exprimăm și țesut cu umor inteligent, creativitate și gingășie – toate particularități ale tinereții, ale spiritului creator și novator. O scenografie improvizată din lucruri mărunte, dar atât de familiare pentru oricare dintre noi. Nici nu le trebuie mai mult. Câteva scaune, o băncuță veche, o catedră șubredă, fân pe jos și cărți răsfoite de zeci de ori. Frilensării, pe numele lor Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache, Tudor Morar și Dumitru Georgescu, fac în așa fel încât spațiul de la Green Hours să nu mai existe. Într-un subsol al unui București neliniștit, se petrec întâmplări nebănuite: câțiva tineri actori își pun sufletele într-un spectacol de o oră și ceva, iar spectatorii redevin, pe rând, copii, adulți și, în final, Oameni. Ce puteri fantastice are și teatrul ăsta!
Cei de la Frilensăr nu vor să demonstreze nimic, ci doar să joace și să împartă celorlalți din bucuria lor. Ei ne arată că avem probleme serioase peste care trecem prea ușor sau chiar fără să ne dăm seama. Ne oferă o temă importantă de gândire și creionează un spectacol care emoționează. Fără să caute performanțe artistice impresionante, sunt naturali și cuceritori. Au reușit să născocească personaje bine închegate și să susțină un conflict grav, antrenat de un comic extrem de subtil, dar ingenios.
Spectacolul „Înaintea erei noastre” este o pagină din sertarul cu amintiri din copilărie. Alături de jurnal, prima carte citită, jucăria cea mai dragă și mirosul prăjiturilor bunicii, el atinge un punct sensibil al memoriei. Ceea ce vreau să spun e, de fapt, că vorbește despre mine, despre noi și despre generația noastră. Dacă ne-am întrebat vreodată ce va scrie istoria despre era noastră, eu cred că fix asta va menționa: că, deși nu am crescut în comunism, îl purtăm cu noi ca pe o moștenire. Dar ne luptăm. Ne-am făcut bagajele temeinic și am pornit cu avânt în aventura prezentului. Echipa Frilensăr are grijă să ne reamintească faptul că suntem împreună și știm că vom reuși pentru că astăzi este al nostru, iar ei au plecat de mult.
Frilensăr & Teatrul Luni
Înaintea erei noastre
Concept: Daniel Chirilă
Distribuție: Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache, Tudor Morar, Dumitru Georgescu
Cronică publicată în Yorick.ro.
KroniKool.ro - all rights reserved | 2022
