Visează, Alice!
Când auzi „Alice” prima dată, parcă-l și vezi pe Iepurele Alb care te conduce către Țara Minunilor. E personajul acela celebru pe care îl știu cam toate generațiile (măcar datorită ecranizării din 2010 a lui Tim Burton, avându-l în rolul principal pe magnificul Johnny Depp). Cu acest gând am intrat în sala Teatrului GONG din Sibiu și am fost convinsă că voi vedea o reinterpretare a lui Alice în țara minunilor pentru cei mici. Niciodată nu m-am înșelat mai tare.
Primul lucru pe care l-am descoperit cu fascinație prin intermediul spectacolului Alice, montat de Eugen Jebeleanu la Teatrul pentru Copii și Tineret GONG din Sibiu, a fost scenariul gândit și scris de Yann Verburgh. Având ca pretext întâmplările fantastice din basmul original, dramaturgul concepe un fir epic inedit, plasat în realitatea imediată, cu personaje recognoscibile din familie sau din cercurile apropiaților. Cum ar fi Alice cea din zilele noastre? Ei bine, o fetiță ca toate celelalte, care merge la școală și la tot felul de cursuri, fără prea mult timp liber, care are tot ce își dorește, dar care nu știe cine este cu adevărat. Cred că ne recunoaștem fiecare câte puțin în descrierea asta, nu-i așa? Suntem cine vor părinții și toți ceilalți să fim. Până și ceea ce visăm reflectă așteptările celor din jur, iluzia că trebuie să ne încadrăm în anumite tipare pentru a fi acceptați și plăcuți.
Yann Verburgh este dramaturg și regizor francez și a fondat, alături de regizorul Eugen Jebeleanu, două companii teatrale: Cie 28 în România și Cie des Ogres în Franța. Conectat permanent la tot ce se întâmplă în jurul său, atent la fenomenele sociale și un bun anchetator al faptelor cotidiene, Yann Verburgh reușește să scrie Alice într-un limbaj universal, ușor de receptat de orice public, indiferent de datele geografice sau culturale. Despre procesul de creație al textului montat la Sibiu, dramaturgul mărturisește: „Mi-am pus multe întrebări abordând adaptarea unei povești pentru copii într-o piesă de teatru pentru publicul tânăr de azi. Mi-am dorit să creez un text care să trezească simțurile, care să pună întrebări și să aibă atitudine. Am vrut să folosesc un limbaj modern, ritmat, haios și care să lase loc atât visării, cât și poeziei; un limbaj care să se adreseze acestui public fără a-l considera inferior, ci egal”.
Faceți cunoștință cu Nadia – o copilă nici prea înaltă, nici prea scundă, cu o rochiță simplă, cu părul lung și privire temătoare. A câștigat un concurs, iar premiul constă într-un photo shooting. Aici, în fața aparatului foto, i se dezvăluie o lume neobișnuită, dar care o va ajuta să afle care sunt lucrurile care îi plac și pe care și le dorește. Wonderland s-a transformat într-o firmă importantă, ai cărui agenți caută următoarea Alice – imaginea lor de campanie. Pe acest drum va fi invitată Nadia. Ajunsă într-un univers cel puțin bizar, tânăra pornește în călătoria care are ca destinație descoperirea propriului eu. Și pentru că niciun erou nu reușește de unul singur, ea va primi ajutor din partea unor prieteni ciudați și amuzanți, în același timp: Iepurele Alb, Omida, Pisica de Chester, Regina de Cupă, Tweedledee și Tweedledum, Pălărierul și Iepurele de Martie. Micuța noastră va fi nevoită să distingă între compromisul celebrității și asumarea propriei identități. Nu e tocmai simplu – nici măcar adulții nu reușesc adesea – dar, cu ajutorul jocului și al imaginației, Nadia face alegerile potrivite cu tot mai multă maturitate.
Dacă textul lui Yann Verburgh este atât de ofertant din punct de vedere dramaturgic, Eugen Jebeleanu trebuie să dea mișcare, sunet și imagine spectacolului. Și având ca punct de pornire opțiunile regizorale ale lui, aș vorbi un pic despre importanța limbajului vizual, mai ales în montările pentru micii spectatori. Ceea ce am văzut pe scena de la GONG a fost o experiență aproape senzorială, care a angrenat în receptarea spectacolului nu doar capacitatea de concentrare și empatia celor din sală, ci și stimulente audio-vizuale. Decorul creat de Velica Panduru, deși aparent neutru, complet alb, sugerează un studio foto… sau un portal către lumea fantastică din mintea Nadiei, în care important nu este spațiul, ci poveștile pe care personajele în culori vii le aduc cu sine. Se creează astfel un contrast cuceritor între fundalul monocrom și puținele elemente de recuzită pe care actorii le folosesc, păstrând nota onirică, dar aducând o explozie de culoare. Anumite pasaje pe care Nadia le spune cu voce tare sunt dublate prin proiecții video realizate de Coralie de Gonzaga și Silviu Naicu, întocmai pentru a întări dilemele fetiței. Practic, deciziile ei sunt influențate pe toate căile. Și, cu toate astea, Nadia își dă seama că nu vrea să fie Alice, ci… ea însăși.
În completarea fiecărui tablou în care protagonista interacționează cu ceilalți prieteni imaginari, aceeași Velica Panduru semnează light designul. Atmosfera obținută prin efectele luminoase marchează parcursul Nadiei prin poveste, metamorfozând spațiul scenic pe diferite niveluri: de la cel obișnuit, convențional, în care acțiunea începe dinspre sală înspre scenă, la cel tensionat din prima întâlnire cu neliniștitul Iepure Alb, la cel misterios din timpul dialogului cu Omida, la cel de „show al transformării” dincolo de cortina sclipicioasă și improvizată în Alice-cea-ideală și până la secvența ceaiului servit la o masă care coboară pe o ștangă. Spectacolul conține toate componentele unui basm cu o eroină, dar… tradus prin cuvinte uzuale și cu personaje inspirate din viața reală.
Un ultim element întregește spectacolul: muzica realizată de Alex Halka. Personajele interpretează pasaje muzicale care dau ritm și profunzime traseului inițiatic al tinerei Nadia. Alături de acestea, actorul Claudiu Urse (care cochetează cu zona muzicală în mai multe producții de la Teatrul GONG) este autorul anumitor sunete din spectacol. Aș putea descrie Alice ca o polifonie care, pe de o parte, te invită în povestea fetiței, iar pe de altă parte, îți trezește amintiri sau te provoacă la visare ori meditație.
Cei care acceptă jocul lui Alice sunt, înainte de toate, actorii. Barbara Crișan, Mihaela Grigoraș, Andrei Sabău, Cristina Drăghici, Claudiu Urse, Anton Balint și Paul Bondane compun lumea magică în care ajunge Nadia. Barbara Crișan o interpretează pe mica Nadia mai întâi cu fragilitate, ca, la final, să ne demonstreze câtă forță poate ascunde în interiorul său o ființă aparent atât de delicată. Actrița creionează incredibil de suav și progresiv devenirea Nadiei din copilă în adolescentă. Mama ei este Mihaela Grigoraș, ilustrând prototipul părintelui hyper aglomerat, supra saturat de îndatoriri, cu resurse financiare care îi pot asigura un viitor strălucit fiicei. Recalcitrantă și agasantă, ea chiar transmite sălii senzația că o sufocă pe Nadia cu propriile-i planuri și înțelegem de ce tânăra trebuie să se elibereze de sub autoritatea mamei cât mai curând. Simpaticii Andrei Sabău, Cristina Drăghici, Claudiu Urse, Anton Balint și Paul Bondane vin din Wonderland, vechiul sau actualul, nu contează. Energici, prezenți și ageri în scenă, ei aduc o doză zdravănă de bucurie. Particularizându-și fiecare personajele cu tot felul de nuanțe, cei cinci au roluri esențiale în convingerea eroinei noastre că orice drum anevoios te ajută să devii mai puternic. Deși parcă decupați din cărțile copilăriei, ei conțin atât de multe tușe din cotidian încât personajele lor devin umane, cu vulnerabilități și frivolități. Și asta îi face, poate, mult mai apropiați de Nadia. Un rol ofertant, pe care Cristina Drăghici îl abordează cu ingeniozitate este Omida. Prin costumul său verde, purtând o coadă supradimensionată, utilizând un accent ușor franțuzesc și un zâmbet bine studiat și aplicat, ea conturează un personaj-simbol, pe care-l vei ține minte ca reper.
Fără să-și propună să se încadreze în genul musical, spectacolul Alice are propria lui armonie: de gânduri, de imagini, de mișcări, de simfonii, de emoție. Începe ca o montare obișnuită și apoi, ca printr-un simplu pocnet din degete (poate chiar al Iepurelui Alb), aduce pe scena de la GONG situații bizare, dar uluitoare, cu personaje din Alice în țara minunilor care apar în imaginația unei fetițe din zilele noastre, Nadia. Pe textul sensibil și poetic, plin de un umor inteligent și de apropo-uri subtile la stereotipuri al lui Yann Verburgh, regizorul Eugen Jebeleanu găsește mijloacele teatrale potrivite pentru a construi aventura Nadiei ca pe o întâmplare la granița dintre fabulație și real. Pentru noi, cei un pic mai mari, e o invitație în mintea pre-adolescentului, unde absolut orice devine posibil; acolo el face corelații între eroi și oameni adevărați, unde adresează întrebările care-l tulbură într-un mediu sigur, familiar – cel al imaginarului. Însă o astfel de experiență, tradusă scenic nu doar printr-o poveste actuală, ci și prin cadre vii, dinamice și amuzante, însoțite de o muzică specifică, îi provoacă pe tinerii spectatori să se identifice cu protagoniștii. Devenind parte din spectacol, ei cântă împreună cu actorii „Visează, Alice!” și sunt martori la căutarea adevăratei Nadia, înțelegând că trebuie să se cunoască și să se accepte pe ei înșiși.
Am uitat să vă spun că Nadia reușește să se întoarcă în Sibiu cu ajutorul pantofilor fermecați și roșii ai micuței Dorothy din Vrăjitorul din Oz. Și astfel, creatorii sparg barierele poveștilor, convenția timpului și spațiului dispare, iar noi putem călători oriunde… pentru că avem cu toții puteri magice; trebuie doar să ni le descoperim!
Teatrul GONG Sibiu
Alice de Yann Verburgh după Lewis Carroll
Traducerea și regia: Eugen Jebeleanu
Scenografia și light design: Velica Panduru
Muzica: Alex Halka
Video: Coralie de Gonzaga, Silviu Naicu
Distribuția: Barbara Crișan, Mihaela Grigoraș, Andrei Sabău, Cristina Drăghici, Claudiu Urse, Anton Balint și Paul Bondane
Foto: Dragoș Dumitru
Cronică publicată în Yorick.ro.
KroniKool.ro - all rights reserved | 2022
